de Nichita Stanescu

Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier,
mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet.
Trupul meu tot deveni o cheie de fier,
Doamne, pentru o uşă uriaşă
la al cărei lacăt nu am cum să ajung,
decât numai dacă mă ridici în braţe.
Haide, cât eşti de mare, tu,
haide, cât eşti tu de indiferent,
răsuceşte-mă şi rupe-mă
şi deschide odată uşa aia!
Haide, deschide-o odată!