de Nichita Stanescu

Chip de cireaşă muşcată de un elf
zburând tot timpul într-un alt
miraj visat.

...Sandă pe care mi-o-ncalţa un zeu
în salt pe inorogul cel înalt
şi insătat.

Şi voi veni să mă prostern
mai mult rănit şi mult
invins,

Când ai să baţi pe un cadran etern
un nor mai alb şi mult mai mult
care a nins.